sâmbătă, 4 iulie 2015

Tipuri de Kituri goblen

Goblenurile pot fi cusute după diagrame sau după fotografia imprimată pe pânză. 
Din punct de vedere al dificultății de realizare, goblenurile cusute după fotografia imprimată pe pânză sunt mai ușor de cusut, de obicei aceste goblenuri au puține culori și reprezintă picturi naive. Un dezavantaj al acestor goblenuri este reprezentat de ușurința cu care se pot face greșeli de coasere, deoarece cel care coase goblenul este cel care alege culorile, iar nuanțele apropiate pot fi confundate ușor. 
Goblenurile cusute după diagrame au de obicei o complexitate mai mare la coasere, deoarece cel care coase goblenul trebuie să respecte ordinea culorilor impuse pe diagramă. 
Diagramele sunt  în format A4 sau format A3, și au tipărite pe ele simboluri, fiecare simbol reprezentând o nuanță prezentă în goblen. Pentru a ușura munca celui care coase goblenul, unele firme care realizează kituri goblen aranjează manual simbolurile astfel încât acestea să contrasteze vizual, micșorând astfel gradul de risc ca acestea să fi confundate și să apară greșeli în goblenul finalizat. 
De asemenea se recomandă folosirea kiturilor goblen cu diagrame format A4 deoarece acestea pot fi manipulate mai ușor decât cele format A3. 
Un avantaj al goblenurilor cu diagramă este reprezentat de faptul că pot conține multe culori, iar numărul ridicat de culori face posibilă executarea goblenurilor ce reprezintă imagini complexe, picturi celebre etc. 
Kiturile goblen diferă între ele și prin prisma ațelor folosite la realizarea lor. Exista mai multe tipuri de ațe de goblen, cele mai cunoscute fiind Anchor, Coats-Puppets, DMC și JP Coats. 
În mod normal un kit goblen este compus din: ațe înfășurate pe cartele , diagrame color sau alb-negru, ac special pentru cusut goblen, ac pentru urmărirea simbolurilor, fotografia de control și instrucțiuni de coasere. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu